Meta, fosta Facebook, a închis ședința de joi în scădere cu 26,39%, în contextul în care compania americană a anunțat prima scădere trimestrială a numărului de utilizatori.
Aproape jumătate din utilizatorii de internet din întreaga lume folosesc rețelele de socializare pentru a se interesa despre caracteristicile și calitatea produselor și a serviciilor înaintea achiziționării acestora, potrivit unui nou raport privind tendințele din mediul digital.
Facebook a obținut venituri peste așteptările analiștilor în trimestrul patru al anului trecut, susținute de creșterea cheltuielilor pentru publicitate de către companii, pentru a profita de sezonul cumpărăturilor de iarnă care au avut loc în mare parte online din cauza pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.
Un judecător american a ordonat Facebook să pună la dispoziția acționarilor emailurile și alte date legate de modul în care gestionează datele private ale utilizatorilor, după ce datele a circa 87 de milioane de utilizatori au fost accesate de firma britanică de consultanță politică Cambridge Analytica, transmite Reuters.
Facebook a cedat presiunilor Comisiei Europene și autorităților de protecție a consumatorilor prin revizuirea termenilor și condițiilor, astfel încât va preciza în mod clar în ce scop folosește datele utilizatorilor și își va asuma responsabilitatea dacă informațiile vor fi folosite în mod incorect de către terțe părți, transmite Reuters.
Angajații Facebook au avut acces timp de mai mulți ani la parolele a sute de milioane de utilizatori ai rețelei de socializare, acestea nefiind stocate corespunzător pe serverele companiei.
Facebook a raportat un profit record în ultimul trimestru al anului trecut, în urcare cu peste două treimi față de intervalul similar din 2017, depășind estimările analiștilor. Acțiunile companiei s-au apreciat cu aproape 12% după publicarea rezultatelor financiare, în contextul atenuării temerilor legate de impactul scandalurilor recente care au vizat cea mai mare rețea de socializare din lume.
Numărul utilizatorilor din România ai rețelei de socializare Facebook a ajuns, în ianuarie, la 9,8 milioane, în timp ce totalul celor care au un cont Instagram se ridică la aproximativ 700.000, conform datelor centralizate de către ZeList, serviciul de monitorizare și analiză a social media și presei online.
Facebook a oferit unor companii, între care Netflix și Airbnb, acces preferențial la datele utilziatorilor, limitând în schimb serviciile pentru majoritatea celorlalte, potrivit emailurilor și prezentărilor făcute publice de un parlamentar britanic, transmite Reuters.
Facebook a anunțat miercuri seara, târziu, că datele a 4 milioane de utilizatori ar fi putut fi utilizate ilegal de o altă aplicație, relatează MarketWatch.
Facebook a încheiat parteneriate cu peste 60 de producători de telefoane mobile și alte dispozitive prin care le-a oferit acces la datele personale ale utilizatorilor, potrivit unor surse din companie, citate de The New York Times.
Autoritățile din Marea Britanie și SUA investighează dacă Facebook a luat măsuri suficiente pentru a proteja datele utilizatorilor în cazul firmei de consultanță și analize date Cambridge Analytica, care ar fi folosit informațiile personale ale zeci de milioane de utilizatori fără consimțământul acestora.
Acțiunile Facebook ar putea încheia ședința bursieră de astăzi cu cea mai amplă corecție zilnică din ultimii aproape 6 ani, după ce presa a relatat că o firmă de consultanță politică care l-a sprijinit pe Donald Trump în campania electorală a utilizat necorespunzător datele a 50 de milioane de utilizatori ai rețelei sociale.
Facebook testează o funcție pentru News Feed care oferă utilizatorilor linkuri personalizate către știri în funcție de interesele acestora, compania continuând să caute căi prin care să mărească timpul petrecut de oameni pe cea mai mare rețea de socializare din lume, transmite Reuters.
Mai mulți utilizatori ai Facebook, inclusiv creatorul acesteia, Mark Zuckerberg, au apărut, vineri, pe rețeaua de socializare pentru prietenii lor ca fiind morți, anunță BBC.
Facebook Messenger, aplicația de chat pe mobil a celei mai mari rețele de socializare din lume, este în prezent folosită de 1 miliard de utilizatori în fiecare lună, a anunțat miercuri fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.
Numărul de utilizatori Twitter activi lunar a stagnat în ultimul trimestru al anului trecut, pentru prima dată de la listarea la bursă a rețelei sociale, la 320 de milioane, potrivit datelor publicate astăzi de companie.
Facebook a interzis tranzacțiile cu arme de foc inițiate de persoane private pe rețeaua de socializare și serviciul Instagram de partajare de poze, scrie Reuters. Mutarea vine la puțin timp după ce președintele SUA a îndemnat companiile de social media să adopte o atitudine mai restrictivă în cazul vânzărilor de arme.
Facebook a început să testeze joi o serie de instrumente opționale ce permit utilizatorilor să limiteze interacțiunile pe rețeaua socială cu foștii lor parteneri.
În 2014, când aplicația a fost cumpărată de Facebook pentru 19 miliarde de dolari, WhatsApp era folosită de doar 450 de milioane de persoane lunar, adică jumătate din numărul de utilizatori pe care îi are în prezent. Numai din aprilie încoace, WhatsApp a câștigat 100 de milioane de utilizatori.